Fatidicul 2009
Introducere
Anul 2009 – cel mai negru din istoria Progresului – marchează materializarea unor zvonuri sumbre care au început să circule prin Cotroceni încă din toamna lui 2008. Deşi zvonuri despre fuziuni, mutarea sau desfiinţarea clubului se mai auziseră în trecut, situaţia în care se afla clubul la începutului lui 2009 făcea sfârşitul să pară din ce în ce mai plauzibil – salariile jucătorilor erau neplătite de luni bune în timp ce BNR, acuzând acumularea restanţelor la chiria pentru bază sportivă, ameninţa din ce în ce mai mult cu evacuarea clubului din Cotroceni.
Paradoxal, acei jucători neplătiţi şi fără nicio certitudine, au reuşit, pentru o scurtă perioadă, să formeze una din cele mai frumoase echipe ale Progresului, clasându-se pe locul 2 (loc promovabil) la sfârşitul turului ligii secunde cu numai 2 meciuri pierdute. Din păcate presiunea nesiguranţei şi ofertele din partea altor cluburi au determinat o bună parte din lotul echipei să plece, printre primii fiind chiar antrenorul de-atunci, Marius Şumudică.
Capitolul I: Speranţa (Ianuarie - Martie)
Anul începe cu acelaşi fond de tăcere – nimeni nu cunoştea nimic sigur iar ştirile din presă conform cărora Progresul urmează să fie evacuat din Cotroceni nu le mai infirma nimeni. După ce Dodu a aruncat prosopul declarându-se “lovit de criză”, clubul a revenit în posesia lui Costi Iacov care l-a pus în faţă pe Bogdan Tohaneanu ca Preşedinte Executiv.
Între timp, ce-a mai rămas din lot se reuneşte, în Cotroceni. În ciuda numeroaselor plecări şi a situaţiei incerte, echipa încă inspiră optimism. Jucători de bază precum Cristi Popescu, Egon, Dobre sau Somcherechi au ales să rămână în continuare la club. În timp ce evacuarea din Parcul cu Platani se mai amâna un pic, echipa începe să facă antrenamente şi să joace amicale încercând să recupereze timpul pierdut.
La începutul lunii Februarie, BNR îşi anunţă decizia irevocabilă de a evacua prin orice mijloace clubul de fotbal Progresul din Stadionul Cotroceni. Urmează schimburi de replici în presă între conducerea clubului şi BNR – consiliul de administraţie dă vina pe BNR că vrea să forţeze desfiinţarea clubului din presupuse interese imobiliare în timp ce BNR se disculpă spunând că nu obţine profit în urma chiriei lunare de circa 40.000 de euro… Într-o încercare de a schimbă inevitabilul organizăm un miting de protest în faţa sediului BNR, miting la care participă toată lumea – juniori, jucători, conducerea clubului, suporteri vechi şi noi.
Urmează startul returului – nu însă şi pentru Progresul! Meciul cu Dunărea Galaţi, primul din retur, rămâne neprogramat din cauza datoriilor – meci care la vremea respectivă nu s-a ştiut foarte clar dacă a fost pierdut cu 3-0 la masa verde sau dacă a fost doar amânat… Situaţia se răstoarnă în câteva zile şi aflăm că sigur suntem programaţi in a 2-a etapă din retur, cu FC Snagov.
Deplasarea la Snagov a fost momentul de apogeu al speranţei. Cu o zi înainte se vorbea despre contracte noi pentru jucători iar grija evacuării dispăruse ca grija unei contravenţii nesemnate. Deşi nu am reuşit decât un egal, echipa a jucat cu o nesperată determinare şi a reuşit să facă un meci destul de bun ţinând cont de situaţia de la club. După acel meci au urmat însă trei meciuri pierdute cu 2-0: cu Ceahlăul, la Suceava şi din nou acasă cu Tulcea.
Nu ştiam că 28 Martie 2009 urma să fie ultima dată când călcăm în Sectorul B, Tribuna a 2-a, Cotroceni …
Capitolul II: Finalul (Aprilie)
Cu datorii faţă de angajaţi şi faţă de fotbalişti, sancţionat de FRF şi UEFA şi cu chiria stadionului neplătită, Progresul Bucureşti este evacuat din Parcul cu Platani pe 7 aprilie 2009, de către jandarmi şi executori judecătoreşti. Mai departe clubul este declarat falimentar de patronii săi, care au preferat să îl desfiinţeze acuzând datoriile prea mari şi lipsa sponsorilor.
Echipa este desfiinţată; retrasă din campionat; jucătorii şi suporterii umiliţi de conducere.
Deznădăjduiţi, la o cârciumă oarecare ieşim pentru ultima dată cu Egon şi Cristi animaţi de amintiri povestite cu veselie dar avem toţi tristeţe în suflete. Era sfârşitul unui drum care în loc să ne fi dus spre promovare ne-a adus la desfiinţare, … disperare, neputinţă.
Îmi permit să fac aici o mică paranteză şi sunt convins că vorbesc în numele tuturor progresiştilor când zic: Mulţumim vouă – Radek, Cristi, Egon şi alţi câţiva – pentru perseverenţa şi romantismul de care aţi dat dovadă ca jucători ai Progresului în cele mai sumbre zile ale istoriei lui.
Capitolul III: Tăcerea (Mai-Iulie)
Progresul îşi încetase activitatea de mai bine de o lună şi în tot acest timp nu se mai auzea nimic despre viitorul echipei noastre. Nu stiam daca vom mai avea echipa sau daca vom mai merge vreodata la meciuri si ne intrebam obsesiv oare cine isi va mai aminti de Progresul dupa cativa ani de inactivitate…
Din dorinţa de a menţine viu spiritul Progresului am organizat, în apropierea aniversării clubului, Cupa Suporterilor Bancari – ediţia a 3-a. Primele două ediţii avuseseră loc în iulie 2007, respectiv aprilie 2008. Situaţia de acum însă era una complet diferită în condiţiile în care părea că tot ceea ce mai există din Progresul eram noi, suporterii…
A urmat şi CSB 4 o luna mai târziu dar începea să pară că spiritul progresist se pierde fără echipă. Au fost cinci luni de tăcere nenorocită; cinci luni de purgatoriu pentru Progresul.
Capitolul IV: Renaşterea (August)
Istoria şi tradiţia nu dau voie finalului să se întâmple. Progresul revine pe harta fotbalului românesc direct în liga a 4-a. Echipa cu care pornim este formată din juniorii grupelor ‘91 şi ‘92 iar deţinătorul societăţii este Bogdan Tohaneanu.
Ne decidem să fim alături de noua echipă a Progresului, indiferent de ligă, de ziua şi ora la care se joacă, de coclaurile unde vom juca, sau de alte amănunte pe care le considerăm doar detalii ale unei perioade noi şi bizare dar aparţinând aceleiaşi istorii.
Capitolul V: Exilul (Septembrie-Decembrie)
Începe 2009-2010, Liga a 4-a, cu o senzaţie dulce-amăruie. Ne bucurăm că Progresul nu a dispărut dar unde am ajuns? - din inima Bucureştiului direct în exil, jucând pe terenuri parcă exilate şi ele la rândul lor de oraş în zonele industriale şi periferie. Turul începe cu un meci acasă aşa că facem cunoştinţă cu noul nostru stadion care-i de fapt un teren undeva după Casa Scînteii, prins între şine de tren şi pista aeroportului Băneasa.
Probabil nu vom afla vreodată dacă cineva a decis soarta asta şi din ce interese a făcut-o sau dacă Progresul a fost pur şi simplu victima indolenţei, coincidenţei sau a propriei condiţii. Cert e că vrem să ne legăm de soarta asta aşa cum e ea, mai departe.
Echipa noastră-i o gaşcă de copii timizi. Mai au mult de crescut dar noi îi susţinem şi nu li se oferă prea multe dar joacă pentru ei şi ei se bucură sincer pentru orice gol sau victorie. Au început sezonul destul de bine: 3-1 cu Mogoşoaia, 4-3 la Romprim şi 12-0 cu Atleticos2. Au urmat însă şi înfrângeri: 1-3 cu Coresi (şi ieşim din cupă), 0-8 cu Chiajna2 care de fapt a fost cam Chiajna unu, 0-3 cu Chitila şi 0-1 în Voluntari. Părea că ne revenim după ce am învins Tracţiunea cu 4-1 şi Steaua3 cu 2-0 dar, după 2-2 cu Aversa, pierdem 0-2 cu Spic de Grâu, facem egal 0-0 cu Sportul2 apoi, în primele două etape din retur, programate în decembrie, pierdem la Mogoşoaia 0-1 şi 0-2 cu Romprim.
Noul început e mediocru dar dar e greu să fie altfel cand se joaca in paralel in Liga a 4-a şi la Republicani cu aproape aceeaşi echipă. Asta a înseamnat două şi uneori chiar trei meciuri oficiale pe săptămână. Situaţia e aşa din cauză că echipele de liga 4 sunt obligate să aibă o grupă de juniori înscrisă la campionatul de Republicani şi pentru că la echipă nu sunt suficienţi jucători … şi nici resurse. În plus, cei mai mulţi oricum joacă pe gratis, de plăcere.
Suntem în liga a 4-a, dezrădăcinaţi şi cu palmaresul sub sechestru. Unii spun că asta nu mai e Progresul dar noi spunem că Progresul nu înseamnă acte; hârtii sau bucăţi de capital. Progresul e suma istorisirilor celor bătrâni şi a trăirilor celor tineri. Progresul există într-o conştientă colectivă, nu în nişte acte de la registrul comerţului.
Continuăm dintr-o motivaţie prost interpretată de unii şi sperăm că cineva cu bani mulţi şi ambiţie de investitor îşi va asuma cauza Progresului. Dar pe lângă asta mai sperăm şi la investiţia celor fără bani mulţi dar cu pasiune sinceră.